Sigla Arhiepiscopiei Dunării de Jos Catedrala Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Sfântul Apostol Andrei

Volumul nou apărut la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos reprezintă materializarea studiilor susţinute de elevi ai seminariilor teologice din Bucureşti, Mănăstirea Neamţ, Piatra Neamţ, Roman, Huşi, Arad, Slobozia, Tulcea şi Galaţi la simpozionul organizat de Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi la sfârşitul lunii noiembrie a anului 2011.

După cuvântul de introducere al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian Crăciun, volumul propune atenţiei cititorului un număr de 19 studii ale elevilor seminarişti care tratează, din diferite unghiuri, multiplele faţete sau „ipostaze“, cum întâlnim în titlul unui studiu, ale tradiţiei creştine faţă în faţă cu „tradiţiile“ şi provocările lumii moderne.

Tinerii seminarişti au abordat în studiile lor chestiuni extrem de actuale şi de importante, care îi privesc şi îi frământă pe ei, precum virtutea fecioriei versus viciul desfrânării, prezentat şi tratat sub toate aspectele sale, libertinajul, întemeierea familiei, păcatele ce distrug unitatea familiei, lăcomia, avortul, adulterul, divorţul. Au identificat, totodată, şi tratamentele duhovniceşti oferite de Biserică pentru vindecarea acestor căderi în păcat ale firii umane, evidenţiind, de asemenea, rolul familiei şi al Şcolii în aplicarea acestora.

Aceste studii devin cu atât mai interesante cu cât sunt rodul ostenelilor reprezentanţilor vii-toarei generaţii de teologi şi preoţi slujitori ai sfintelor altare, care îşi asumă de bunăvoie misiunea transmiterii nealterate, generaţiilor viitoare, a tradiţiei Bisericii.

Nădăjduim că soluţiile identificate pe baza tradiţiei Bisericii şi propuse pentru tămăduirea în şi prin Familie şi Şcoală a provocărilor modernismului nu sunt şi nu vor rămâne expresia doar a unei teologii teoretice, ci că ei cei dintâi le vor urma şi le vor aplica în viaţa lor, devenind astfel exemple celorlalţi, pentru că numai întărit prin exemplul faptei, cuvântul devine viu şi lucrător.

Pr. lect. dr. Cristian Gagu,

Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, Universitatea ,,Dunărea de Jos“- Galaţi

Pastorală la Naşterea Domnului

Ajutor pentru sinistraţi

Ajută cu bucurie

Calendar

Proiect

Revista arhiepiscopiei

Ştiri Trinitas TV

Alte emisiuni

Emisiunea „În căutarea lui Hristos“

Ne puteți urmări și pe Facebook